Casa Pinguinilor a găzduit intâlnirea mamelor antreprenor din Capitală

Casa Pinguinilor a găzduit intâlnirea mamelor antreprenor din Capitală

20.04.2018 14:26

În vara anului trecut, pe când lucram la dezvoltarea proiectului meu de antreprenoriat, Pinguinii, am primit în mod firesc întrebarea „ce fel de antreprenor vei fi”?

Lucram deja la planul de afaceri cu un specialist și știam că urma să aplic modelul lean start-up. Știam ce vreau sa fac și cât pot să investesc. Sunt mamă. Sunt femeie. Dar nu reușeam să mă autodefinesc ca viitor antreprenor.

Și atunci, m-am întors către valorile mele, le-am așternut pe hârtie și răspunsul a venit ușor. Mamă-antreprenor, prescurtat mompreneur. Pentru mine, familia este pe primul loc. Doream un business care să îmi permită să păstrez familia pe primul loc, să îi ofer lui Andi timp și atenție, să fiu lângă el și soțul meu așa și atât cât îmi doresc. În același timp, să îmi permită să mă dezvolt, să fac ceea ce îmi place, să pornesc o afacere mică, care să mă împlinească profesional.

Cu sloganul mompreneur mi-am și lansat anul trecut blogul personal, manuelaciugudean.com. Peste câteva luni, am aflat de crearea asociației Mamprenoarelor din România, un proiect al Alinei Bota. Alina e un motor fantastic, e business angel-ul de care au nevoie mame și femei aflate la început de drum în antreprenoriat. Desigur că am fost interesată să cunosc această comunitate și să fac parte din ea.

Zis și făcut. Fast forward, pe 18 aprilie a.c., am găzduit pentru prima dată un eveniment în cadrul seriei Casa Pinguinilor, întâlnirea periodică a mamprenoarelor din București, coordonată de minunata Anamaria Ciuhuță.

E ceva cu mamele, ceva ce ne unește prin fire nevăzute, ce ne face să ne deschidem mințile și sufletele, să ne înțelegem imediat deși abia am făcut cunoștință. Să facem haz de necaz de cât de stângace suntem uneori și cât de mult ne dorim afirmarea profesională, fără însă a pune familia pe locul al doilea. Să ne fie drag să aflăm fiecare ce copil are, ce îi place să facă la o anumită vârstă, cu ce își uimește părinții. Întâlnirea de ieri a durat 4 ore, iar unele dintre noi am mers ulterior la prânz împreună, ceea ce înseamnă că am petrecut aproape 6 ore cu mamprenoarele din București. S-a aflat printre noi și un băiețel de vârsta lui Andi, adică doi ani și jumătate. Dacă vă întrebați, da, a stat cu noi 4 ore, pentru ca acasă la Pinguinii copiii sunt bineveniți să se joace, să coloreze.

Cel mai mult m-am bucurat să descopăr că nu sunt singură cu viziunea mea de a aduce mamele și familiile împreună. Există această comunitate de mamprenoare, reunite toate cu același scop, de a colabora și crea sinergii și proiecte diferite: de la ONG-uri care să lupte pentru drepturile femeilor, la produse hand made unicat, servicii actuale, moderne, inovatoare. A fost o atmosferă de colaborare, guvernată de atitudinea „can do”.

Aștept cu drag și interes următoarea întâlnire cu mamele-antreprenor.

Manuela

 

Postat în Articole De:

Pinguinii

Comentarii




* Câmpuri Obligatorii