După 12 ani de experienţă în una din cele mai mari corporaţii din industria IT, Cristina a ales să-şi construiască drumul mai departe ca freelance trainer şi coach, fascinată de mintea umană şi preocupată de conştientizarea de sine. Despre ce face ea puteți citi pe www.soulbloom.ro și pe blogul său, https://www.cristinaotel.ro/.

 

Cum împletim rolul de mamă cu viaţa profesională?

 

De-a lungul vieţii noastre ca femei moderne, suntem purtătoarele unor multiple identităţi. Zilnic, trecem prin mai multe roluri: de mamă, de femeie de carieră, de soţie.

De cele mai multe ori, majoritatea femeilor se simt „prinse” în una din aceste identităţi. Nu par niciodată a găsi calea de a le îmbina pe cele de mamă şi de femeie de carieră, în special. Şi, în general, găsesc o singură soluţie. De a se dedica întru totul doar uneia dintre ele.

Menţinerea unui echilibru între viaţa personală şi cea profesională este una dintre problemele cel mai des întâlnite în viaţa femeii moderne şi determină acea stare de bine pe care o experimentează o persoană.

 

Numai aflând despre tine poţi reuşi să depăşeşti greutăţile, poţi să creşti și să devii mamă şi omul profesionist pe care ţi-l doreşti.

 

Subiecte despre care vom vorbi:

 

  • Cum ni se schimbă valorile şi ce ne împlineşte după ce devenim mame?
  • Provocările mamei care lucrează.
  • Convingeri limitative şi ataşamentul nostru faţă de frici.
  • Flexibilitate în loc de echilibru ca variantă de împletire a rolului de mamă cu cel profesional.

 

Data: SÂMBĂTĂ, 10 NOV 2018
Durata: 3 ore (10.00-13.00)
Locația: PINGUINII CONCEPT STORE
Preț: 
• 120 RON/participant (pentru plata până pe 1 noiembrie)
• 150 RON/participant (pentru plata după 1 noiembrie)

Locul e garantat doar după plata intergrală prin virament bancar.

Locurile sunt limitate.

Înscrieți-vă aici:

 

 

Locul de desfășurare: PINGUINII CONCEPT STORE

STR. ANDREI POPOVICI NR 5B, DEMISOL (zona Dorobanți/Parcul Floreasca/Radu Beller).

IMPORTANT! Numărul străzii este decalat, fizic se află între 7-11.

Pe WAZE și GOOGLE MAPS – căutare după Andrei Popovici nr 10.

Telefon de contact 0738 767 191.

 

Mai multe detalii despre locație, detalii, înscrieri pe mail la adresa mamahub@pinguinii.com.

 

Copiii nu pot participa la eveniment.

Postat în Articole De: PINGUINII

Din ce în ce mai des, subiectul dietei vegane la copii este tot mai discutat. Este bine să-ți hrănești copilul numai cu produse vegane, la o vârstă fragedă? Cât de periculoasă este carnea? Pot fi luate din legume și fructe toate vitaminele și proteinele de care un copil are nevoie? Copiii cu o dietă vegană sunt mai anemici? Toate aceste întrebări sunt subiectele de discuție ale multora dintre părinți. În articolul de astăzi, o să vorbim despre câteva avantaje și dezavantaje ale dietei vegane la cei mici.

 

Dieta vegană este sănătoasă în cazul copiilor?

Carnea este un aliment important în hrana copilului. Este un produs alimentar ce conține fier, proteine, iar dacă dorești să adopți o dietă vegană pentru copilul tău este important să alegi produse care conțin surse de proteină și fier în aceleași proporții.

 

Fierul din carne este asimilat mult mai ușor decât în cazul altor alimente. Spre exemplu, înlocuirea cărnii cu cereale integrale și legume, nu înseamnă neapărat că îi sunt oferite copilului produsele de care de care are nevoie. Acestea sunt absorbite mult mai greu de către organism și, astfel, ar trebui consumate cu produse ce conțin vitamina C. Spre exemplu, pentru un bol de cereale integrale este necesar și un pahar de suc de portocale, cu scopul de a absorbi mult mai repede fierul în organism.

 

Ce este indicat în cazul în care nu se consumă carne?

Lipsa cărnii din alimentația copilului este o alegere luată de fiecare părinte în parte. Fiind vorba de o vârstă fragedă, o altă opțiune poate fi adoptarea unei diete vegetariene. Spre deosebire de dieta vegană, unde nu se consumă niciun aliment de origine animală, cea vegetariană conține lactate, ouă și pește. De aici pot fi asimilate numeroase vitamine și reprezintă o sursă importantă de energie, care ajută la dezvoltarea sistemului nervos al copilului. Spre exemplu, galactoza provine din lapte și îi conferă micuțului o doză suficientă de energie, iar acizii grași din omega-3 sunt acizi care nu pot fi furnizați natural, de corpul nostru și reprezintă acizi esențiali pentru sănătatea noastră. O dietă vegană poate produce anumite dezechilibre la nivelul celor mici, cum ar fi anemia.

 

Ce înseamnă o alimentație sănătoasă?

O alimentație sănătoasă înseamnă o alimentație echilibrată. Atât timp cât nu vorbim despre excese, atât carnea, cât și alte alimente de origine animală pot fi consumate fără probleme în alimentația celui mic. Sfatul nostru este optarea pentru alimente de la persoanele care cresc animale în mediul rural. Vorbim de o carne mult mai sănătoasă, fragedă și benefică pentru copil. Legumele la cuptor, la grătar, asezonate cu o bucățică de carne de pui sau curcan tot ce e nevoie pentru prânz sănătos și delicios pentru cel mic.

 

Alimentația părinților este adoptată și de către copii

În timpul creșterii lor, copiii urmează aceeași pași pe care îi fac părinții. Chit că vorbim despre alimentație, comportament sau stil de viață, părinții reprezintă ghidul de nădejde al celor mici. Este important să li se ofere copiilor sursele de vitamine, minerale de care au nevoie, însă este de respectat decizia fiecăruia dintre noi și este necesar să fim conștienți de de libertatea pe care orice părinte o are pentru a alege ce este mai bun pentru copilul său.

 

Indiferent de dieta aleasă pentru cel mic sau chiar pentru tine, e bine să nu uităm niciodată să ne hidratăm suficient. Noi avem grijă de tine și de sănătatea ta, astfel am creat sticla pentru lichide, pe care o poți găsi atât online, cât și în concept store-ul nostru, din București. Pinguinii Concept Store este casa care găzduiește colecțiile noastre de haine și accesorii, dar și destinația pentru relaxarea, sprijinul, inspirația, rafinamentul, educația de care noi, mamele, avem nevoie și pe care ni le dorim.

Postat în Articole De: PINGUINII

Deși uneori pare greu de crezut, educația micuților începe încă din prima lor zi. Iar când vine vorba de educație, orice detaliu, orice aspect, este foarte important. De la tonul pe care îl folosim sau reacțiile feței, până la metode prin care putem accelera procesul de învățare al elementelor de bază. În articolul de astăzi, vom vorbi despre de ce perioada după naștere e cea mai oportună pentru a urma un curs de parenting.

 

Educația micuților începe din prima zi

Așa cum spuneam la începutul acestui articol, educația micuților începe exact din prima lor zi. Asta înseamnă că trebuie să fii pregătită, să ai o bază de cunoștințe și să cunoști metode prin care le poți pune în aplicare.

 

Dispui de resurse

Pentru a urma unul sau mai multe cursuri de parenting vei avea nevoie de motivație. Odată obținută, vei mai avea nevoie de două resurse foarte importante: timp și bani. Deși ambele resurse sunt puternic solicitate de apariția noului membru al familiei, tot va fi mai ușor să faci acum cursurile de parenting decât atunci când ai un job.

Descoperi o comunitate

Unul dintre cele mai importante aspecte la cursurilor de parenting este că, pe lângă faptul că afli noțiuni tehnice despre educație și despre cum le poți pune în aplicare cu micuțului tău, este că descoperi o comunitate de părinți, de cele mai multe ori foarte deschisă în ai ajuta pe cei aflați la început de drum.

 

E singura metodă prin care poți învăța aceste lucruri

După cum bine știi, nu există școli pentru așa ceva, nici măcar materii. Cea mai mare parte dintre oameni au învățat din propriile experiențe și din sfaturile pe care le-au primit pe parcursul acestei călătorii. Tu, în schimb, ai o alternativă mult mai bine, să înveți din experiențele lor și din studii aprofundate care s-au făcut asupra acestui aspect. În plus, înveți într-un cadru organizat și structurat, ceea ce facilitează întreg procesul.

 

Până la cursuri de parenting, dacă vrei să faci parte dintr-o comunitate, te invităm la MamaHub. MamaHub este comunitatea de mame care doresc să socializeze cu sens și suflet, atât în mediul online, cât și în întâlniri față în față, iar discuțiile au loc pe teme diverse și de interes. Te așteptăm și săptămâna viitoare pe blogul nostru.

Postat în Articole De: PINGUINII

În articolul de astăzi, vom vorbi despre o alegere pe care orice mămică o face mai devreme sau mai târziu – achiziționarea unui cărucior pentru micuțul său. În momentul de față, opțiunile disponibile pe piață sunt atât de multe încât alegerea a devenit una cu adevărat dificilă. Să vedem în continuare ce calități trebuie să aibă un cărucior de bebeluși ideal și care sunt aspectele la care să fim atente atunci când facem achiziția pentru face cea mai bună alegere.

 

Siguranță

Principalele elemente de siguranță ale căruciorului sunt: dispozitivele care permit blocarea roților, frânele, hamurile cu centuri de siguranță pentru micuț, barele de protecție, protecțiile laterale din spumă și structură metalică. Cu cât lista de elemente de siguranță este mai mare, cu atât alegerea pe care o faci este mai bună. Pentru un plus de siguranță, optează pentru cărucioare care au fost testate în prealabil de producător.

 

Manevrabilitate

Cele mai întâlnite cărucioare pentru bebeluși sunt fie cu trei roți, fie cu patru roți. În cele mai multe cazuri, este preferată varianta cu trei roți pentru că oferă mai mult control și solicită mai puțin efort.

 

Compartimentare

Prin compartimentare ne referim în primul rând la numărul de buzunare și locuri care permit depozitarea obiectelor de care avem nevoie. E important ca buzunarele să fie încăpătoare, rezistente și poziționate în locuri cât mai la îndemână.

 

Rezistență

Rezistența unui cărucior este oferită, în mare, de două elemente principale, calitatea materialelor și calitatea asamblării. Cel mai bine este să te uiți îndeaproape la finisaje. Cu cât vei fi mai atentă la detalii, cu atât vei face o alegere mai bună.

 

Multifuncționalitate

Din punct de vedere al multifuncționalității, în momentul de față, pe piață, găsim trei modele de cărucioare pentru bebeluși: 2 în 1, 3 în 1 și 4 în 1. Varianta 4 în 1 include: cărucior, landou, scaun și geantă în care poți depozita obiectele de care micuțul tău are nevoie.

 

Confort

Cel mai important lucru legat de confort e faptul că reprezintă unul dintre aspectele la care poți lucra, dacă nu ești în totalitate mulțumită de nivelul de confort pe care îl oferă producătorul căruciorului. Un mic truc prin care poți face căruciorul unul și mai confortabil este să adaugi o pătură moale și pufoasă, dar la dimensiuni reduse.

 

Accesorii multiple

Foarte mulți producători pun la dispoziție, pe lângă cărucioare, accesorii pentru copil și pentru mamă. În cele mai multe cazuri aceste accesorii pot fi achiziționate și plătite separat, însă, există și producători care le includ în prețul cărucioarelor. De obicei, cărucioarele cu accesorii incluse reprezintă varianta ideală pentru că le oferă la un preț bun.

 

Sperăm că acest articol îți este folositor și că vei face cele mai bune alegeri pentru tine și micuțul tău. Te așteptăm cu un nou articol săptămâna viitoare. Până atunci, te invităm să descoperi cele mai noi haine și accesorii din Precolecția Toamnă 2018.

Postat în Articole De: PINGUINII

Emoțiile de părinte

26.09.2018 14:33

Sâmbătă, 22 septembrie, în casa Pinguinii, mamele frumoase din comunitatea #MamaHub au mai făcut un pas spre cunoașterea de sine prin intermediul workshop-ului despre EMOȚIILE DE PĂRINTE, susținut de psihoterapeutul Laura Ștefania Dima. Acest eveniment a bătut toate recordurile de lacrimi și zâmbete, iar mamele au concluzionat că, deși e cel mai la îndemână să se iubească întâi de toate pe ele, de cele mai multe ori acest lucru este complicat și anevoios.

Seminarul a fost împărțit în două sesiuni, cea de concepte și informații și cea de lucru individual. În acest timp, mamele au învățat să își reamintească că TOTUL ESTE TRECĂTOR atunci când sunt puse în situații tensionate sau neplăcute, în special în gestionarea tantrumurilor, a stărilor de agitație când cel mic nu colaborează, a perioadei "nu vreau" sau "nu îmi place", când nu doarme sau are somnul agitat, când trage de păr sau dă pălmuțe.

De asemenea acestea au învățat că este nevoie să conștientizeze permanent că perfecțiunea NU EXISTĂ și nu e ceva bun să o caute sau să tindă spre ea, deoarece nu există mamă perfectă sau familie perfectă, cum nici copil perfect nu s-a văzut.

Este absolut firesc ca adulții și copiii deopotrivă să își PIARDĂ UNEORI CONTROLUL, dar este ideal ca aceste momente să se rărească, iar pe urmă să își ceară scuze, să detensioneze situația, să se îmbrățișeze, să stea de vorbă, să discute și să afle ce anume a dus la acel moment neplăcut, iar în cazul în care se repetă, să nu reacționeze în acelasi mod. Cu cât se acceptă mai rapid faptul că orice om își iese uneori din fire, cu atât se va trece mai ușor peste momente neplăcute.

SETAREA AȘTEPTĂRILOR GREȘITE duce la ceva rău, cum este VINOVĂȚIA ce afectează toate mamele. Prin intermediul setării corecte a așteptărilor, situațiile conflictuale vor apărea mai rar, iar mamele se vor simți mai relaxate, fericite și împlinite.

Mamele s-au intrebat de ce încearcă să își controleze copiii, din moment ce FOARTE PUȚINE LUCRURI se pot CONTROLA în viață, iar singurul lucru pe care îl pot controla este să FIE ELE ÎNSELE.

În relația cu cei mici, dar și în cea cu bunicii, bonele, rudele de sânge, educatoarele, învățătoarele, mamele au trei roluri în care răspund unei situații: COPIL, ADULT ȘI PĂRINTE. Atunci când nu se poziționează corect într-o situație, apare conflictul sau situația neplăcută. De exemplu în "disputele cu bunicii" sau cu partenerul de viață, tind să se poziționeze ca și copil, să se victimizeze simțindu-se neînțelese, în loc să se afle în postura adultului care e bine să caute rezolvarea situației.

Intră şi tu în comunitatea #MamaHub şi fii alături de noi în călătoria aceasta minunată a vieţii de mamă:

https://www.facebook.com/groups/mamahubromania/

Rămâi pe fază, căci urmează evenimente din ce în ce mai dese şi mai interesante!

Postat în Articole Evenimente De: PINGUINII

Marţi, 18.09.2018, am sărbătorit lansarea #MamaHub bucurându-ne cu ocazia "petrecerii din timpul săptămânii" de bun venit în comunitatea mamelor active. Veselia s-a petrecut în showroomul Pinguinii, iar femeile minunate care au participat au avut parte de râs mult, povestiri despre copii, au făcut haz de necaz, au pus întrebări, și-au spus păsurile și au cerut ajutor cu scopul de a împărtăși din experiența lor, de a se asculta și de a se inspira reciproc.


Prin intermediul acestui eveniment, ne-am dat seama că nu suntem singure, majoritatea provocărilor maternității fiind trăite de toate și că este bine să apreciem ceea ce trăim aici, acum, în prezent, că suntem sănătoase și că avem copii sănătoși și, de asemenea, am învățat despre ambiție, progres, schimbare, și să nu renunţăm la ceea ce iubim și ne dorim.


La finalul evenimentului fiecare participantă s-a simțit mai puternică şi mai capabilă să ofere şi altor mame putere.


Împreună ne putem mobiliza pentru îndeplinirea a tot ce ne propunem.


Intră şi tu în comunitatea #MamaHub şi fii alături de noi în călătoria aceasta minunată a vieţii de mamă:
https://www.facebook.com/groups/mamahubromania/

Te aşteptăm!

Postat în Articole Evenimente De: PINGUINII

Știm că în perioada sarcinii, corpul se modifică atât la nivel hormonal, cât și fizic, în special în zona sânilor și a abdomenului. Însă o sarcină nu ne împiedică să fim lipsite de stil. Odată cu venirea toamnei, ar fi necesară o mică schimbare în garderobă, atât pentru confortul mămicii, cât și pentru cel al micuțului. Astăzi vorbim despre câteva piese vestimentare indispensabile în garderoba oricărei viitoare mămici.

 

Paltonul

În funcție de stilul fiecăreia dintre voi, puteți opta pentru paltoane în formă de „O” sau „A”. Paltoanele sau chiar trench-urile sunt potrivite și în perioada sarcinii, deoarece acoperă întreaga burtică și, totodată, au grijă să mențină mijlocul protejat. Astfel, printr-un material de calitate și o croială potrivită, confortul este unul garantat.

 

Bluză cu guler înalt

Toamna este anotimpul perfect pentru a începe să porți bluze subțiri, cu guler înalt, din materiale precum cașmir sau bumbac. Acompaniată de un cardigan într-o culoare pământie și o pereche de pantaloni sau fustă, această combinație va transforma un outfit obișnuit într-unul plin de stil.

 

Pantaloni

În perioada sarcinii, pantalonii recomandați sunt cei care sunt pe bază de elastic, deoarece burtica va crește, iar aceștia vor putea fi purtați de la un trimestru la altul. Ca de exemplu, cei de tip leggings pot fi folosiți în combinație cu o bluză mai lungă și un palton într-o culoare tomnatică – maro, bej, galben muștar sau vișiniu.

 

Cămașă albă

O cămașă albă este nelipsită din garderobă, indiferent de sezon. Aceasta poate avea multiple întrebuințări, în funcție de ținuta pe care dorești să o porți. Investește într-o astfel de piesă, care te va salva din multe momente în care nu vei ști cu ce să te îmbraci, dar totodată îți dorești să arăți bine.

 

Ghete

Toamna vine la pachet și cu numeroase ploi, astfel că talpa ghetelor trebuie să fie neapărat antiaderentă. În plus, încălțămintea trebuie să fie extrem de confortabilă și să nu îți ridice dificultăți atunci când te încalți sau te descalți.

 

Accesorii

Accesoriile sunt elemente care dau viață oricărei ținute. O pereche de cercei masivi, un colier sau chiar un accesoriu de păr pot fi purtate atât în perioada sarcinii, cât și după aceasta. În plus, ele reprezintă pata de culoare a întregului outfit. Așa că lasă-ți creativitatea să scoată cele mai reușite ținute din garderoba ta.

 

Investind în câteva piese de bază mizezi pe calitate și durabilitate. În magazinul nostru, găsești o paletă largă de modele adaptate pentru fiecare mămică aflată la începutul sau finalul sarcinii. Recomandarea noastră pentru acest articol este cămașa albă pentru sarcină și alăptare, realizată din 100% bumbac. Te așteptăm și săptămâna viitoare cu un alt articol!

Postat în Articole De: PINGUINII

Călătoritul este o parte importantă din viața noastră pentru că ne relaxează și ne oferă experiențe noi, ceea ce înseamnă că este chiar recomandat în perioada sarcinii datorită stării de bine pe care o aduce. Dacă nu există complicații în timpul sarcinii, atunci restricțiile sunt destul de mici când vine vorba de călătorit. În articolul de astăzi, punctăm cele mai importante lucruri pe care să le iei în calcul atunci când te pregătești să pleci la drum alături de viitorul tău micuț.

Vacanța în al doilea trimestru

Fie că mergi cu avionul, fie cu mașina, cea mai avantajoasă perioadă pentru călătorit este trimestrul al doilea. Grețurile din primul trimestru pot transforma o vacanță într-una neplăcută, iar ultimul trimestru poate duce chiar la o naștere prematură.

 

Recomandarea medicului

Pentru un plus de siguranță este indicat să faci un control înainte să pleci într-o călătorie. Instrucțiunile medicului sunt extrem de importante, iar dacă nu există complicații, atunci te poți bucura în voie de zilele de vacanță.

 

Asigurare medicală

Atât pentru o călătorie în țară, cât și în străinătate, e bine să avem o asigurare medicală care să includă servicii pentru femei însărcinate. Pe lângă aceasta, o copie de pe actele dosarului medical, cât și numărul de telefon al medicului sunt, de asemenea, o necesitate. În cazul cazul în care se întâmplă ceva, doctorii care vor avea grijă de tine trebuie să fie informați cu privire la istoricul sarcinii tale.

 

Apă și alimente proaspete

În timpul sarcinii, corpul nostru este mult mai deshidratat, așa că sticla de apă nu trebuie să lipsească din nicio călătorie și nici fructele ori legumele proaspete. În plus, când nu cunoști locurile în care mergi este indicat să ai tot timpul în bagaj astfel de produse, pentru o siguranță mai mare. Nu știi cât de departe poate fi următorul magazin.

 

Produse de igienă

Noi, mămicile, știm că în perioada sarcinii avem sistemul imunitar scăzut și o sensibilitate mai mare a corpului, tocmai de aceea, suntem mai predispuse la infecții. Cel mai bine este să avem este la noi șervețele umede și geluri antibacteriene pentru a fi tot timpul pregătite. De asemenea, curățenia ar trebui să fie primul criteriu în funcție de care facem selecția cazărilor.

 

Mâncarea consumată în vacanță

Alimentele trebuie să fie preparate extrem de bine, mai ales când vine vorba de carne. Evităm din start fructele de mare crude și brânzeturile nepasteurizate. Folosește o aplicație precum TripAdvisor pentru a ști din timp recenziile locurilor în care alegi să mănânci. Evită pe cât de mult posibil să alegi restaurante la voia întâmplării. Cel puțin în perioada asta.

 

Îmbrăcăminte pentru vacanțe la mare

Dacă optezi pentru o vacanță la mare, nu uita de rochii, fuste vaporoase, maiouri și o pereche de încălțăminte cât mai comodă. De asemenea, nu uita crema cu protecție solară, ochelarii de soare și pălăria. Cu toate acestea, indiferent ce haine ori accesorii ai avea, evită intervalul orar – 11:00-16:00 – nu este deloc indicat să stai la soare.

 

Îmbrăcăminte pentru vacanțe la mare

Dacă, însă, alegi să mergi la munte, atunci tricourile, hanoracele și pantalonii comozi sunt mai mult decât suficiente. Nu te avânta în zone foarte abrupte, nu te îndepărta prea mult de cazare și taie de pe listă sporturile extreme. O plimbare la poalele munților și aerul curat vor fi elemente benefice pentru tine și cel mic.

 

În magazinul nostru, găsești o paletă variată de produse adaptate pentru fiecare mămică aflată la începutul sau la finalul sarcinii. Recomandările noastre din acest articol sunt costumul de baie întreg și hanoracul pentru sarcină și alăptare, realizat din bumbac. Te așteptăm și săptămâna viitoare cu un nou articol!

Postat în Articole De: PINGUINII

Viitoare mămici, știm toate că în perioada sarcinii, corpul nostru este într-o continuă schimbare. La fel și garderoba. Tocmai de aceea, în articolul de astăzi, vom vorbi despre cele mai importante aspectele de care e bine să ținem cont atunci când ne alegem ținutele în perioada sarcinii, în așa fel încât să facem tot timpul cele mai bune alegeri.

 

Confort

Înainte de a adăuga haine noi în garderobă, asigură-te mai întâi că piesele vestimentare îți asigură confortul necesar. Vorbim în primul rând de confort termic. În timpul verii, alege haine ce permit ventilația pielii, iar în timpul sezonului rece haine care să ofere protecție termică. În ceea ce privește confortul fizic, optează pentru haine care nu te strâng și nu oferă un alt disconfort. Cele mi bune alegeri sunt pantalonii cu talie înaltă, rochițele cât mai largi și fustele în formă de „A”, pentru a te mișca mult mai ușor.

 

Funcționalitate

Este esențial ca mămicile în devenire să se simtă cât mai comod în hainele pe care le poartă, iar pe lângă confort este ideal ca hainele să aibă și diverse elemente funcționale ce te pot ajuta atât în trimestrele de sarcină, cât și după naștere. Spre exemplu, o rochie sau o bluză care are un sistem special de deschidere îți va fi de folos atât în timpul sarcinii, cât și după nașterea bebelușului, pentru alăptare.

 

Materiale

Materialele indicate în perioada sarcinii sunt bumbacul natural și inul. Aceste materiale nu se lipesc de piele, nu produc mâncărimi, nu permit dezvoltarea alergenilor ori a bacteriilor și, în cele mai multe cazuri, nu creează alte disconforturi în timpul sarcinii pentru că nu sunt sintetice. Avantajul hainelor din materiale naturale este acela că pot fi purtate și după sarcină, atunci când nevoia de confort este la fel de mare.

 

Culori

Chiar dacă o sarcină înseamnă și câteva kilograme în plus, asta nu înseamnă că trebuie să te îmbraci numai în negru. Din contră! E bine să adaugi o pată de culoare în garderoba ta. Folosește culorile potrivite tenului tău sau cele care te încântă pentru a da stil ținutei tale. În plus, culorile vii influențează starea de spirit, așa că ziua ta va începe mereu cu o doză de pozitivitate.

 

Preț

Dacă în primul trimestru de sarcină nu va fi nevoie să faci o schimbare prea mare în șifonier, acest lucru se va schimba treptat, cu trecerea lunilor. Recomandarea noastră este să cumperi câteva piese de bază și calitative. Doar câteva dintre ele vor putea fi purtate și după sarcină, așa că nu este nevoie să schimbi întreaga garderobă pentru acestea. Optează pentru piese simple, sigure și funcționale.

 

În magazinul nostru, găsești o paletă largă de modele adaptate pentru fiecare mămică aflată la începutul sau la finalul sarcinii. Recomandarea noastră pentru acest articol este cămașă de noapte cu croială în A pentru sarcină și alăptare, realizată 100% din bumbac. Te așteptăm și săptămâna viitoare cu un nou articol!

#LoveManu

Postat în Articole De: PINGUINII

Alăptarea copilului este un fenomen atât de natural și firesc, dar care din păcate a ajuns să fie extrem de controversat în ultimul timp. Există discuții aprinse pe forumuri și în diverse comunități de mămici despre alăptatul în public, despre modul neplăcut în care este perceput actul de hrănire al bebelușului de către cei din jur.

Alăptatul este un lucru sănătos pentru ambii, atât pentru mamă, dar mai ales pentru bebeluș. Tocmai de aceea, cred că e mai important să ne concentrăm atenția asupra importanței acestuia decât pe controversele create în jurul alăptatului în public. În plus, există soluții pentru a fi discrete și grijulii cu cei mici - despre ele vorbim mai departe.

 

Laptele matern, primul cadou oferit copilului

 

Cel mai prețios cadou pe care i-l putem oferi puiului nostru la naștere este laptele matern. Acesta conține o mulțime de substanțe nutritive, anticorpi, vitamine și minerale, care protejează nou-născutul de agenții patogeni cu care se întâlnește încă din primele clipe de viață. Bebelușul nu are nevoie de altceva, pentru că laptele matern satisface pe deplin setea și foamea, și este digerat cu ușurință de sistemul digestiv.

Tocmai de aceea, alăptarea este suținută și încurajată de Organizația Mondială a Sănătății care recomandă hrănirea bebelușilor 6 luni exclusiv la sân. Se pare că această perioadă este suficientă ca bebelușii să aibă parte de substanțele nutritive importante de care au nevoie pentru o dezvoltare sănătoasă. Dacă alăptarea continuă și după diversificarea bebelușului, este cu atât mai bine.

 

Alăptatul, un moment de conexiune între mamă și pui

 

Alăptatul înseamnă în primul rând hrănirea cu alimentul cel mai sănătos, datorită compoziției sale unice. Dar, dincolo de acest start de aur, mai înseamnă și emoție și atașament. Prima îmbrățișare, primul contact cu pielea caldă a mamei și mirosul ei, prima îmbrățișare de bun venit, înseamnă enorm atât pentru mamă, cât și pentru bebe. Atingerea pielii celor doi o va ajuta pe mamă să producă mai multă prolactină și oxitocină, ceea ce contribuie la creșterea producției de lapte, în timp ce bebe se va simți mai liniștit și în siguranță.

Prin alăptare se creează o legătură profundă între mamă și copil, care reprezintă mai târziu un mod de comunicare între cei doi.

Haine pentru Alaptare Pinguinii.com

Hainele pentru alăptare, o soluție discretă pentru alăptat în public

 

Atunci când am creat conceptul Pinguinii, am avut în minte și aspectul găsirii unei soluții discrete pentru alăptatul în public. Pentru că din discuțiiile cu alte mame și din experiența proprie, am observat cât de important este pentru o mamă să alăpteze confortabil.

Într-adevăr acoperirea bebelușului cu diverse eșarfe sau păturele nu este o soluție bună, mai ales când afară este foarte cald sau bebe este mai mare și are chef de joacă. Însă, dacă alegeți să alăptați în public din diverse motive, o soluție extrem de bună sunt hainele de alăptare, special create pentru hrănirea bebelușului într-un mod discret, feriti de priviri curioase sau și mai rău, răutăcioase.

Pe Pinguinii.com și în concept store-ul Pinguinii din strada Andrei Popovici, nr 5, din București, există haine pentru alăptat pentru sezonul cald, dar și pentru cel rece, confecționate din materiale naturale precum bumbacul organic sau bambusul, care permit hrănirea bebelușului în deplin confort.

Alăptatul bebelușului nu trebuie să creeze o stare de stres și anxietate mamei, deoarece în foarte multe cazuri dispoziția mamei influențează cantitatea de lapte. Mama care alăptează trebuie să fie calmă și relaxată, pentru ca întreg procesul de hrănire al bebelușului să se desfășoare într-un mod plăcut.

Este sau nu un drept universal al copilului? Este sau nu un act intim? Cred că nu există un răspuns care să împace acest subiect, ci totul ține de percepția fiecăruia și bunul simț al celor implicați. Dacă privim alăptatul din prisma beneficiului pe care bebe îl primește și dacă mama optează pentru un mod de a alăpta discret, credcă lucrurile vor fi cât se poate de pașnice. 

 

Bebeluși sănătoși și pofticioși să aveți!

 

#LoveManu

 

Postat în Articole De: PINGUINII
Pagina:
  1. 1
  2. 2
  3. 3
Setare Direcție Ascendentă

Afișare 1-10 din 30 Rezultate